CĂUTARE CAZARE

Lac de stepă

Natură pură cât cuprinde privirea: şesuri întinse, dealuri unduitoare acoperite de podgorii şi cel mai mare lac de stepă al Europei centrale. În mijlocul acestui peisaj unic se află Neusiedl am See.

Lacul Neusiedler este cel mai vestic lac de stepă european şi de asemenea cel mai întins lac al Austriei. Lacul este înconjurat de întinderi de stuf de 178 km² care reprezintă a doua rezervaţie compac de stuf ca mărime din Europa. În acelaşi timp este un habitat natural pentru numeroase specii rare de animale şi sute de specii de păsări. Suprafaţa totală a lacului, incluzînd întinderile de stuf, măsoară aproximativ 320 km², din care aproximativ 4/5 se află pe teritoriul Austriei şi 1/5 pe teritoriul Ungariei.

Admirând întinderile lacului, s-ar putea crede că cerul si suprafaţa apei se unesc la orizont. Acest fenomen se datorează curburii pământului, care între Neusiedl am See şi Mörbisch este de 9,60 de metri. Din această cauză, într-adevăr, nu se poate vedea de la un mal la altul. Adâncimea maximă a lacului este de 180 cm, iar temperatura apei poate ajunge în perioada verii până la 30 de grade – confortul unei băi în mijlocul naturii este garantat.

Peisajul cultural al zonei lacului Neusiedler a fost declarat în 2001, ca făcând parte din patrimoniul cultural UNESCO (ca regiune transfrontalieră, împreună cu Ungaria).